luni, 13 martie 2017

Rulada cu crema de cacao si glazura de ciocolata

13, un numar cu rezonanta in numerologie, predestinat sa aduca ghinion.
Departe de a fi o zi ghinionista, pentru noi 13 Martie are o incarcare emotionala deosebita, motiv pentru care o intimpinam cu bucurie.
Aniversam ziua de nastere a celui mai drag sot, tata si bunic, omul pentru care viata nu poate insemna altceva decit familia lui.
Pentru caldura si iubirea sa, pentru modelul de viata pe care ni l-a oferit, ii intoarcem iubirea si ii multumim ca exista in viata noastra.
Niciodata cuvintele nu vor fi suficiente sau potrivite ca sa exprime dragostea pe care ti-o purtam si mereu va fi momentul sa iti repetam ceea ce deja stii, cat de mult te iubim.

„Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe.
Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc" si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.”
„Le-as dovedi oamenilor cat gresesc gandind ca inceteaza sa iubeasca atunci cand imbatranesc, fara sa stie ca imbatranesc numai cand inceteaza sa iubeasca.”
Gabriel Garcia Marquez

„Te iubesc pentru că ştiu că întregul Univers s-a străduit să mă ajute să te găsesc.”
Paulo Coelho

Citind randurile de mai sus poate veti fi tentati sa ganditi: ce declaratie siropoasa!
Deformatie temperamentala a unui om care stie ce e iubirea si nu are retineri sa si-o exprime.

Si ca „dulcegaria” sa fie completa va tratez cu prajitura sarbatoritului: Rulada cu crema de cacao si glazura de ciocolata.




Pentru blatul ruladei am folosit:
- 5 oua
- 5 linguri de zahar
- 5 linguri de faina

Crema de cacao:
- 3 galbenusuri
- 100 grame zahar tos
- 100 ml lapte
- 50 grame cacao
- 50 grame ciocolata neagra 52 % cacao (optional)
- 250 grame mascarpone

Glazura:
- 100 grame ciocolata neagra 52 % cacao
- 30 grame unt
- 30 ml smantana

Decor:
- 50 grame ciocolata alba

Intai pregatim foaia pentru rulada.
Se separa albusurile de galbenusuri si se bat spuma.


Cind au aparut creste in albus se adauga zaharul, incet, incet, continuind sa batem pina se obtine o bezea de consistenta mai tare. Adaugam si galbenusurile, amestecind continuu pina la incorporarea completa.

Adaugam faina dupa care continuam amestecul.


Pregatim o tava in care asezam o foaie de copt, ungem usor si pudram cu un praf de faina pentru ca aluatul sa nu se lipeasca de foaie, apoi rasturnam compozitia obtinuta si o nivelam, pentru uniformizare, pe toata suprafata.


Se introduce in cuptorul preincalzit la 200 de grade celsius pentru aproximativ 40 de minute. Va fi gata cind va avea o culoare aurie.
Intre timp umezim un prosop de bumbac, il stoarcem bine sa indepartam orice surplus de apa. Cind scoatem aluatul din cuptor il rasturnam pe prosop apoi indepartam hirtia de copt, rasfringem marginea prosopului peste marginea aluatului si rulam prosopul prinzind aluatul in el.
Lasam sa se raceasca aluatul la temperatura camerei.


Pregatim umplutura.
Amestecam intr-un vas ingredientele enumerate mai sus: trei galbenusuri, zaharul tos, laptele si cacao.
Cand compozitia este omogena asezam vasul deasupra unei cratite in care fierbe apa, fara ca aceasta sa atinga fundul castronului.
Amestecam continuu pana obtinem o compozitie legata, ca o ciulama.
Indepartam vasul de pe sursa de caldura si adaugam si ciocolata rupta in bucati amestecand repede ca, topindu-se, aceasta sa fie incorporata in crema.


Lasam amestecul sa se raceasca apoi adaugam si crema mascarpone, amestecand energic ca sa obtinem un amestec spumos.


Am desfasurat prosopul, am asezat foaia de blat pe o folie de aluminiu, apoi am trecut la asamblarea ruladei.
Intindem crema intr-un strat uniform pe toata suprafata foii dupa care rulam cu grija, nu foarte strans.
Infasuram rulada in foaia de staniol si o dam la rece pentru cel putin doua ore.

Cand timpul este gata sa expire, pregatim glazura, procedand ca si la amestecul pentru crema.
Se pun toate ingredientele intr-un castron incalzindu-le la bain-marie si amestecand pina la omogenizare.


Cand crema devine lucioasa indepartam vasul de pe sursa de caldura.
Scoatem rulada din frigider si indepartam folia de aluminiu dupa care o asezam pe un gratar, deasupra unei tavi in care se va scurge surplusul de glazura.
Turnam cu grija glazura si ne asiguram ca a acoperit toata suprafata ruladei.
Intre timp, miscandu-ne putin mai alert, topim ciocolata alba si, ajutandu-ne de un poche cu un orificiu de diametru foarte mic, trasam dungi paralele peste glazura, radial.
Apoi, folosind un betisor de frigaruie sau o scobitoare, desenam linii longitudinale inainte si inapoi, cu scopul de a realiza un decor simplu dar de efect.
Rulada e gata.
Ramane doar sa o depozitam in frigider, cu gratar si tava, pentru un timp, suficient cat sa se intareasca glazura, dupa care o vom transfera pe un platou.
Delicios!

 


Desigur, nu e chiar simplu, insa sarbatoritul merita efortul

Un comentariu:

  1. Arata delicios! Intotdeauna m-am intrebat cum se face acel model cu ciocolata alba, o sa incerc si eu cu siguranta.

    RăspundețiȘtergere